Centrul tau de sănătate si recuperare medicală, fizioterapie, kinetoterapie și sport.
Alege pachetul care ți se potrivește și bucurăte de o stare de bine continuă !
Alege dintre serviciile noastre de kinetoterapie, fizioterapie, fitness si recuperare medicală
Apasă butonul de mai jos pentru a citi mai multe despre serviciile oferite de catre echipa Health Sport Center.
Unde doare, noi reparăm.
Migrene și cefalee tensionată
- Contracția excesivă a mușchilor gâtului și capului, adesea indusă de stres sau anxietate.
- Dezvoltarea punctelor trigger musculare în regiunea cervicală sau în mușchii temporali.
- Ce simt pacienții?
Persoanele cu migrene experimentează o durere pulsatilă sau intensă, localizată pe o parte a capului, iar uneori simt amețeli, greață sau senzație de “cap greu”. În cazul cefaleei tensionate, durerea este mai constantă, ca o “bandă strânsă” în jurul capului, și poate fi agravată de statul prelungit într-o poziție incomodă.
Nevralgie occipitală
- Contracturi musculare intense: Mușchii tensionați din zona cervicală pot irita nervii occipitali.
- Traumatisme: Loviturile sau accidentele auto care provoacă mișcări bruște ale gâtului (cum ar fi “whiplash”) pot inflama nervul.
- Postură incorectă: Statul prelungit în poziții care tensionează zona cervicală, cum ar fi aplecarea constantă a capului spre telefon sau laptop.
- Artrita cervicală: Inflamația articulațiilor din coloana cervicală poate comprima nervii occipitali.
- Ce simt pacienții?
Pacienții descriu o durere ascuțită, “electrizantă”, care începe din partea de sus a gâtului și se răspândește spre scalp. Adesea, atingerea scalpului poate fi dureroasă, iar durerea poate fi intermitentă sau constantă.
Hernie de disc cervicală
- Cauze:
Hernia de disc cervicală apare atunci când unul dintre discurile intervertebrale de la nivelul gâtului se deteriorează sau se deplasează, comprimând nervii spinali. Principalele cauze includ:
- Uzura discurilor: Procesul de îmbătrânire (degenerare) duce la pierderea elasticității și deshidratarea discurilor.
- Traumatisme: Accidentările la nivelul gâtului, cum ar fi în urma unui impact sau mișcări bruște (whiplash), pot contribui la hernie.
- Postură incorectă: Aplecarea constantă a capului înainte, în timpul folosirii telefoanelor sau calculatorului, pune presiune suplimentară pe coloana cervicală.
- Suprasolicitarea: Ridicarea greutăților mari sau mișcările repetitive ale gâtului pot deteriora discurile.
- Ce simt pacienții?
Simptomele includ dureri la nivelul gâtului, amorțeală sau furnicături în umeri și brațe, slăbiciune musculară sau dificultate în mișcarea capului. Durerea poate fi intensă și se poate agrava în anumite poziții.
Tendinită la umăr (inflamația tendoanelor rotatorilor)
- Cauze:
Tendinita la umăr apare din cauza suprautilizării, mișcărilor repetitive sau traumelor. Printre cauze se numără:
- Suprasolicitarea: Activitățile repetitive (ridicarea greutăților sau sporturile precum tenisul) pot irita tendoanele.
- Traumatismele: Accidentările sau căderile pot provoca inflamații acute.
- Postura incorectă: Umărul anteriorizat sau gâtul aplecat înainte duc la tensiuni suplimentare asupra tendoanelor.
- Ce simt pacienții?
Dureri intense la ridicarea brațului, senzație de slăbiciune, rigiditate la nivelul umărului și uneori dificultăți în desfășurarea activităților zilnice, precum îmbrăcarea.
Tendinita bicepsului brahial
Cauze:
Această inflamație a tendonului lung al bicepsului apare adesea din:
- Suprasolicitare repetitivă a brațului (activități sportive sau muncă manuală)
- Mișcări repetitive de ridicare sau aruncare
- Postură incorectă a umărului
- Instabilitate glenohumerală sau conflicte subacromiale
Ce simt pacienții?
Durere localizată în partea anterioară a umărului care coboară pe braț, agravată de ridicarea brațului sau mișcări de întindere. Sensibilitate la palpare pe traiectul tendonului.
Epicondilita laterală (cotul tenismenului)
Cauze:
Inflamația tendoanelor extensoare ale antebrațului apare frecvent în urma:
- Mișcărilor repetitive de prindere sau răsucire
- Utilizării excesive a mouse-ului/computerului
- Sporturi precum tenis, paddel, crossfit
- Lipsa de pauze în activități manuale repetitive
Ce simt pacienții?
Durere pe partea externă a cotului care iradiază spre antebraț. Slăbiciune la prindere și durere la ridicarea obiectelor.
Dureri lombare cronice (lombalgie)
- Cauze:
Durerile lombare cronice sunt deseori rezultatul unor factori combinați, precum:
- Postura incorectă: Statul prelungit la birou sau pozițiile incomode afectează mușchii și ligamentele lombare.
- Obezitatea: Greutatea în exces pune presiune pe coloana vertebrală.
- Degenerarea discurilor: Procesul natural de îmbătrânire duce la uzura discurilor intervertebrale.
- Lipsa activității fizice: Mușchii slăbiți nu susțin corespunzător coloana vertebrală.
- Ce simt pacienții?
Durere constantă în zona inferioară a spatelui, însoțită uneori de rigiditate sau dificultate în mișcare. Durerea poate iradia în fese sau coapse.
Hernie de disc Lombară
- Degenerarea discurilor: Odată cu înaintarea în vârstă, discurile intervertebrale își pierd elasticitatea și devin fragile, ceea ce le face mai predispuse la fisuri și hernie.
- Efort fizic intens: Ridicarea greutăților mari sau mișcările bruște pot suprasolicita coloana, provocând fisuri în inelul fibros al discului.
- Postură incorectă: Statul prelungit în poziții greșite, cum ar fi aplecarea în față sau statul pe scaun ore întregi, pune o presiune excesivă asupra coloanei lombare.
- Obezitatea: Excesul de greutate crește compresia asupra discurilor lombare, accelerând deteriorarea acestora.
- Traumatisme: Loviturile, căderile sau accidentele pot provoca deteriorarea discurilor.
Ce simt pacienții?
- Durere lombară: O durere intensă sau constantă în partea inferioară a spatelui, agravată de mișcare, statul prelungit sau ridicarea greutăților.
- Durere iradiată (sciatică): Durerea coboară de-a lungul piciorului, afectând fesa, coapsa și, uneori, degetele.
- Amorțeală sau furnicături: Senzații neplăcute în zonele inervate de nervul comprimat.
- Slăbiciune musculară: Dificultăți în ridicarea piciorului, urcarea scărilor sau susținerea greutății.
Genunchi - Ruptura ligamentului încrucișat anterior (LIA)
- Cauze:
Ruptura LIA este o leziune traumatică frecventă în sporturi precum fotbalul, schiul sau baschetul. Apare în urma:
- Mișcărilor bruște: Schimbările rapide de direcție, săriturile sau opririle bruște pot rupe ligamentul.
- Impact direct: Loviturile la nivelul genunchiului pot provoca întinderea sau ruptura ligamentului.
- Slăbiciunea musculară: Mușchii insuficient antrenați nu oferă suficient suport articulației genunchiului.
- Ce simt pacienții?
Durere acută imediată d
Gonartroză (artroză la genunchi)
- Cauze:
Gonartroza este o afecțiune degenerativă a articulației genunchiului, cauzată de uzura cartilajului articular. Principalele cauze includ:
- Îmbătrânirea naturală: Procesul de uzură asociat vârstei duce la pierderea elasticității și grosimii cartilajului.
- Suprasolicitarea: Activitățile care implică presiune constantă pe genunchi (sporturi de impact, stat prelungit în picioare).
- Traumatismele: Leziuni anterioare, cum ar fi fracturile sau rupturile ligamentelor, pot accelera degradarea cartilajului.
- Obezitatea: Creșterea greutății corporale amplifică presiunea asupra articulației, ducând la uzură prematură.
- Dezechilibre musculare: Slăbiciunea sau inegalitatea forței între mușchii coapsei pot afecta stabilitatea genunchiului.
- Ce simt pacienții?
Durerea apare inițial la mișcare (mers, urcat scări) și devine constantă pe măsură ce boala progresează. Genunchiul poate fi rigid dimineața, iar în cazuri severe, pot apărea deformări și dificultăți majore în mers.
Coxartroză (artroză la șold)
- Cauze:
Coxartroza este o afecțiune degenerativă a articulației șoldului, caracterizată prin uzura cartilajului. Cauzele principale includ:
- Înaintarea în vârstă: Scăderea calității cartilajului odată cu vârsta.
- Obezitatea: Presiunea excesivă asupra articulației accelerează uzura.
- Traumatismele: Fracturile sau luxațiile anterioare pot afecta structura cartilajului.
- Activități repetitive: Suprasolicitarea articulației prin activități intense sau sporturi de impact.
- Factori genetici: Anomalii congenitale, precum displazia de șold.
- Ce simt pacienții?
Durere profundă în zona inghinală, care poate iradia spre coapsă sau genunchi. Rigiditatea șoldului, dificultăți în ridicarea din poziția șezut sau în mers, iar în cazuri avansate, pierderea mobilității.
Ruptura musculară
- Cauze:
O întindere excesivă sau o contracție bruscă a mușchilor coapsei poate duce la leziuni. Cauzele includ:
- Efort intens: Ridicarea greutăților sau alergarea rapidă.
- Încălzirea insuficientă: Mușchii rigizi sunt mai predispuși la leziuni.
- Oboseala musculară: Suprasolicitarea mușchilor fără recuperare adecvată.
- Ce simt pacienții?
Durere bruscă și intensă în coapsă, însoțită de umflături, vânătăi sau dificultăți în mișcare.
Entorsa gleznei
- Cauze:
Entorsele apar în urma întinderii sau ruperii ligamentelor din jurul gleznei, cel mai frecvent din cauza:
- Mișcărilor bruște: Răsucirea sau aterizarea incorectă după o săritură.
- Oboseală musculară: Lipsa stabilității din cauza mușchilor slăbiți crește riscul de accidentare.
- Accidente sportive: Contactul fizic sau suprafețele instabile.
- Ce simt pacienții?
Durere imediată, umflături, vânătăi și dificultăți în sprijinirea greutății pe picior.
Sindromul de tunel carpian
- Cauze:
Este cauzat de compresia nervului median la nivelul încheieturii mâinii, adesea din cauza:
- Mișcărilor repetitive: Utilizarea excesivă a mâinii (scris, tastat, lucrări manuale).
- Inflamația tendoanelor: Suprasolicitarea mușchilor flexori ai mâinii poate duce la îngustarea spațiului din tunelul carpian.
- Factori anatomici: Un tunel carpian mai îngust din naștere sau modificări articulare cauzate de artrită.
- Afecțiuni asociate: Diabetul, hipotiroidismul și sarcina pot contribui la retenția de lichide, crescând presiunea asupra nervului.
- Ce simt pacienții?
Amorțeală, furnicături sau durere în degete (mai ales degetul mare, arătător și mijlociu), senzație de slăbiciune în prinderea obiectelor și, uneori, durere nocturnă.
Fasceită plantară
- Cauze:
Inflamația fasciei plantare (țesutul care susține arcul piciorului) este cauzată de:
- Suprasolicitarea: Statul prelungit în picioare sau mersul excesiv pe suprafețe dure.
- Pronația excesivă: Aplatizarea excesivă a piciorului în timpul mersului.
- Obezitatea: Creșterea greutății corporale pune presiune suplimentară pe fascia plantară.
- Încălțămintea neadecvată: Pantofii fără suport adecvat pentru arc pot agrava problema.
- Ce simt pacienții?
Durere ascuțită la nivelul călcâiului, mai intensă dimineața sau după perioade lungi de inactivitate.
Sindromul de disfuncție sacroiliacă
- Cauze:
Această afecțiune apare din cauza disfuncției articulațiilor sacroiliace (cele care leagă coloana vertebrală de pelvis). Factorii care contribuie includ:
- Traumatismele: Accidentele auto, căderile sau loviturile pot afecta articulația.
- Sarcina: Modificările hormonale și creșterea presiunii asupra pelvisului pot destabiliza articulația.
- Postura incorectă: Dezechilibrele mecanice sau slăbiciunea mușchilor lombari și gluteali pot cauza suprasolicitarea articulației.
- Afecțiuni inflamatorii: Artrita reumatoidă sau spondilita anchilozantă pot afecta articulațiile sacroiliace.
- Ce simt pacienții?
Durere în zona lombară inferioară sau fesieră, care poate iradia spre coapse. Este frecvent asociată cu rigiditate dimineața sau dificultăți la mers și ridicarea greutăților.
Sindromul piriform
- Cauze:
Sindromul piriform apare când mușchiul piriform, localizat în zona fesieră, comprimă nervul sciatic. Cauzele includ:
- Traumatismele: Căderile pe fesă sau accidentările sportive.
- Postura incorectă: Statul prelungit în poziții care tensionează mușchiul piriform.
- Dezechilibre musculare: Slăbiciunea sau suprasolicitarea mușchilor gluteali.
- Ce simt pacienții?
Durere în fesă, care poate iradia pe partea posterioară a coapsei și piciorului, asemănătoare cu sciatică. Senzația de arsură sau amorțeală este frecventă.
Tratament pentru problemele tale
-
Consultație și evaluare
– Evaluare inițială detaliată
– Consiliere pentru managementul durerii şi posturii
– Îndrumare pentru un plan de tratament
-
Terapie fizică
– Fizioterapie individuală
– Terapie cu ultrasunete
– Terapie prin masaj de relaxare şi reabilitare
– Electroterapie
– Terapie prin ventuze
– Terapie cu laser
– Terapie Shockwave
-
Kinetoterapie
– Exerciţii terapeutice pentru întărirea musculaturii şi corectarea posturii
– Exerciții pentru creşterea mobilităţii şi flexibilităţii
– Exerciții de întărire a musculaturii paravertebrale
Rezervă-ti locul & vino la tratament
Cauți cele mai bune și rapide tratamente fizical-kinetice fără un timp lung de așteptare?
Pur și simplu fă-ți o rezervare în intervalul orar dorit, fii la cabinet la ora stabilită și bucură-te de tratament cu prioritare fără costuri suplimentare.
Ce ne face unici?
OVIDIU BONETA
Pasiunea mea a început în anul 2012 când profesam ca și antrenor de fitness și simțeam nevoia să ajut persoanele care aveau diferite probleme de sănătate. Am urmat o facultate de kinetoterapie și un master, apoi am făcut multiple supraspecializari tot în domeniul recuperării cum ar fi: osteopatia, acupunctura, chiropractica, medicina alternativă, plus multe altele.
- 10+ Ani de experiență
- Multiple supra-specializări
- Dotare de ultimă generație